Pentru mii de pensionari din România, spitalul public este locul în care caută ajutor atunci când sănătatea le slăbește. Unii merg pentru internări planificate, alții ajung pe picioare slabe după o urgență. În teorie, sistemul medical public ar trebui să ofere îngrijire gratuită, rapidă și de calitate. În practică, însă, realitatea este mult mai complicată și adesea frustrantă pentru cei vârstnici.
În ultimii ani au apărut în presă investigații, rapoarte și relatări despre condițiile din spitalele publice, lipsa de personal, infrastructura deficitară și efectele acestei situații asupra pacienților — inclusiv pensionarii. Vom analiza aceste fapte, cazurile documentate de jurnalism de investigație și opiniile experților, dar și contextul sistemic care explică de ce se întâmplă aceste lucruri.
Subfinanțarea și dotările spitalelor publice
Una dintre cauzele fundamentale ale problemelor din spitalele publice este subfinanțarea cronică. România cheltuie un procent din PIB pentru sănătate semnificativ mai redus decât media țărilor din Uniunea Europeană, ceea ce se reflectă în dotări, infrastructură și servicii.
Un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) arată că persoanele cu boli cronice din România raportează experiențe de îngrijire mai puțin coordonate și resurse limitate în comparație cu media OECD. Sistemul de îngrijiri nu este bine conectat, iar capacitatea de coordonare între diferite niveluri de servicii spitalicești și ambulatorii este slabă.
În multe spitale, infrastructura este veche, iar aparatura tehnică — fie diagnostică, fie de monitorizare — este depășită sau puțin utilizată din lipsă de personal calificat pentru operare. Ministrul Sănătății a recunoscut recent că unele investiții nu au fost utilizate eficient pentru că personalul nu exista sau nu era instruit pentru echipamentele moderne cumpărate.
Astfel, pensionarii care ajung în spital se confruntă frecvent cu secții unde aparatura este învechită, procedurile nu pot fi făcute prompt sau echipamentele de ultimă generație nu sunt disponibile acolo unde ar fi cele mai necesare.
Deficitul de personal și plecarea medicilor
Un alt factor structural important este lipsa personalului medical. În România, numărul medicilor și asistenților pe cap de locuitor este mai mic decât în multe țări europene, ceea ce accentuează presiunea asupra cadrelor existente.
Această problemă a fost intens vizibilă odată cu adoptarea unei ordonanțe de urgență în 2025 (Ordonanța 9/2025), care a generat îngrijorare în rândul managerilor de spitale deoarece prevedea încetarea automată a contractelor pentru cadrelor care îndeplinesc condițiile de pensionare, chiar dacă optau să rămână în sistem. O astfel de măsură ar fi lăsat secții fără medici sau asistente, afectând capacitatea spitalelor de a asigura îngrijirea pacienților.
Sindicatele din Sănătate și chiar medici plecați în străinătate au subliniat impactul negativ asupra pacienților, susținând că lipsa medicilor pensionari va lăsa pacienții în situații dificile și va crește timpul de așteptare pentru tratament sau intervenții medicale.
Chiar dacă această ordonanță a fost în parte clarificată (existența cadrului legal pentru cumulul pensiei cu salariul, prin concurs), criza de personal rămâne severă și afectează modul în care sunt tratați pacienții, în special vârstnicii, în spitalele publice.
Condițiile de spitalizare și experiența pacienților
Mulți pacienți internați în spitalele publice raportează condiții dificile. Chiar din perspectiva dotărilor, există spitale care funcționează de zeci de ani fără modernizare majoră a infrastructurii. În ultimii 30 de ani, în România au fost date în folosință doar două spitale noi, ceea ce arată cât de puțin s-au construit unități moderne în această perioadă.
Pe lângă problema structurală, mai apar și aspecte legate de modul în care sunt organizate serviciile și timpul de așteptare pentru pacienți. De exemplu, în unele spitale județene, anumite specialități medicale nu dispun de linii de gardă în permanență, ceea ce înseamnă că pacienții cu urgențe pot fi trimiși către alte unități sau pot aștepta ore întregi pentru asistență.
Studiile privind percepția pacienților arată că o mare parte a acestora consideră că facilitățile spitalelor sunt slabe — inclusiv camerele, mâncarea și condițiile generale de cazare — iar dotările sunt percepute ca insuficiente sau inadecvate. Doar o mică parte dintre respondenți se declară satisfăcuți de serviciile medicale combinate cu condițiile de spitalizare.
Acest context afectează în mod direct pensionarii, care sunt mai vulnerabili la condițiile de spitalizare și la calitatea mediului în care sunt internați.
Cazuri mediatizate de condiții grave sau rele tratamente
Există documentări și rapoarte despre condiții grave în anumite unități, în special în spitalele de psihiatrie sau în cămine sociale pentru persoane în vârstă, unde situația poate fi mult mai severă decât în spitalele publice generaliste.
De exemplu, Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei a publicat un raport critic privind tratamentul și condițiile din spitalele de psihiatrie judiciară din România, unde pacienții au fost ținuți în condiții degradante și au existat decese prin sufocare sau alte situații grave din cauza neglijenței.
Aceste cazuri, chiar dacă sunt în unități specializate, ilustrează probleme mai profunde din sistemul de îngrijire la nivel național, care afectează modul în care sunt tratați pacienții vulnerabili în spitalele publice.
Pe de altă parte, investigații jurnalistice importante privind centre de îngrijire pentru persoane vârstnice și cu dizabilități au scos la iveală cazuri șocante de exploatare și abuz, unde persoane au fost ținute în condiții de viață precare, cu malnutriție sau violență, ceea ce reflectă neajunsurile sistemelor de supraveghere și protecție a celor vulnerabili.
Este important să facem distincția între spitalele publice standard și aceste centre sociale sau psihiatrice, dar faptul că astfel de situații au fost descoperite arată o vulnerabilitate în sistemul de îngrijire al vârstnicilor.
Probleme sistemice: organizare, finanțare și acces
Pe lângă cazurile grave, dificultățile întâmpinate de pensionari în spitalele publice sunt adesea rezultatul unor probleme sistemice mai largi.
Un raport al OECD remarcă faptul că accesul la îngrijire coordonată este limitat, iar sănătatea persoanelor cu afecțiuni complexe este adesea gestionată fragmentat, fără legături bune între diferite niveluri de servicii medicale.
De asemenea, lipsa investițiilor în construcția de spitale noi, dar și distribuirea inegală a resurselor duc la diferențe între județe sau orașe mari și zone rurale. Astfel, în unele zone pacienții vârstnici pot găsi servicii limitate sau personal insuficient pentru specialități necesare.
Percepția pensionarilor asupra tratamentului în spitale
Mulți pensionari au propriile lor experiențe și opinii despre sistemul medical public. În timp ce unii apreciază medicii curajoși și atenți, alții exprimă nemulțumiri legate de timpii de așteptare, comunicarea insuficientă sau condițiile din saloane. Studiile sociale care analizează încrederea pacienților arată că o parte semnificativă a populației nu are încredere în sistemul de sănătate, iar acest nivel scăzut de încredere se reflectă și la nivelul pacienților vârstnici.
Această impresie este influențată nu doar de experiențele proprii, ci și de poveștile cunoscute din comunitate sau din media, ceea ce poate accentua sentimentul că „nu sunt tratați bine”.
Cazuri tragice care au declanșat discuții publice
Deși nu sunt cazuri de malpraxis individual, tragediile din spitale ridică întrebări serioase despre siguranța pacienților. Incendiile din spitalele publice din Piatra Neamț sau Matei Balș, unde zeci de pacienți — inclusiv vârstnici — au pierdut viața sau au fost grav răniți în urma unor deficiențe de siguranță, au ajuns în atenția publicului și autorităților. Aceste incidente au generat dezbateri despre managementul spitalelor, respectarea regulilor de siguranță și necesitatea investițiilor în infrastructură.
Concluzie
Situația pensionarilor în spitalele publice din România este influențată de o serie de factori sistemici: subfinanțare, infrastructură veche, deficit de personal, acces fragmentat la îngrijiri și experiențele raportate de pacienți.
Există cazuri reale, documentate de rapoarte internaționale și de investigații jurnalistice, care arată neajunsuri semnificative în anumite unități medicale sau centre de îngrijire. Totuși, nu toate spitalele sunt în aceeași situație, iar mulți medici și asistente își fac meseria cu responsabilitate.
Pentru pensionari, cel mai important lucru este să cunoască aceste realități, dar și faptul că există instituții și mecanisme care urmăresc îmbunătățirea sistemului de sănătate și protejarea pacienților. Discursul critic trebuie construit pe fapte și dovezi, nu pe generalizări defăimătoare.
