În ultimii ani, o imagine a devenit din ce în ce mai prezentă în orașele și satele României: pensionari care răscolesc în tomberoanele de gunoi sau strâng de pe jos sticle și cutii goale pentru a le duce la un punct de colectare a Sistemului de Garanție-Return (SGR). Pentru mulți dintre ei, aceasta nu este o simplă acțiune ecologică, ci un mijloc de supraviețuire sau de câștig a unui ban în plus. Înțelegerea acestei realități este esențială pentru a vedea dincolo de simpla imagine și a înțelege presiunea financiară sub care trăiesc mulți dintre cei în vârstă.
Sistemul SGR: Cum funcționează și de ce îl aleg pensionarii?
Sistemul de Garanție-Return este un mecanism ecologic prin care consumatorul plătește un depozit (garanție) de 0,50 bani la achiziționarea unei băuturi în ambalaj eligibil (plastic, sticlă, metal). Această sumă este returnată atunci când ambalajul gol este readus la un punct de colectare.
Pentru un pensionar, mecanismul este simplu și accesibil:
- Colectarea: Strângerea ambalajelor din locuri publice, tomberoane sau de la cunoștințe.
- Returnarea: Transportul lor (adesea pe jos sau cu căruțul) la un automat de colectare de la un magazin.
- Primirea banilor: Suma este returnată fie în numerar, fie sub formă de voucher de cumpărături.
Impactul asupra pensionarului: Un ajutor real sau o iluzie?
Figură 2Bon SGR (Poza făcută de Autor)
Latura pozitivă: Câștigul real și simțul utilității
- Venit suplimentar real: Pentru un pensionar dedicat, câștigul lunar poate ajunge la 50 – 150 de lei. Această sumă poate acoperi costul unei facturi (lumină, apă), al medicamentelor de bază sau al unor alimente esențiale. Nu este o iluzie; este o diferență palpabilă în bugetul lunar.
- Simțul unui scop: Activitatea oferă o rutină, o mică „sarcină” care îi scoate din casă și le oferă un simț al utilității – „fac ceva util pentru mine și pentru mediu”.
- Ajutor ecologic indirect: Contribuie semnificativ la ratele de colectare selectivă, un beneficiu pentru toată societatea.
Latura dură: Prețul uman și social
- Munca fizică și degradantă: A răscoli în gunoaie pentru a supraviețui la bătrânețe este o imagine extrem de tristă a unei societăți. Implică riscuri pentru sănătate (tăieturi, infecții), efort fizic și umilință.
- Concurența și stigmatizarea: În unele zone, a apărut o adevărată concurență între pensionari pentru a „revendica” anumite zone cu tomberoane. Acțiunea este adesea însoțită de stigmat social.
- Un plasture, nu o soluție: SGR nu rezolvă problema de fond: pensiile mici și costurile crescânde. Este un ajutor de ultimă instanță, nu o politică socială.
Părerea pensionarilor: Între recunoștință și amărăciune
Interviurile și reportajele din teren arată o perspectivă ambivalentă:
- „Mă ajută să trec luna.” – Este fraza cea mai des auzită. Recunoașterea practică a beneficiului imediat.
- „Este rușine, dar ce să fac? Pensia nu ajunge.” – Exprimă durerea și umilinta, subliniind că alegerea este forțată de necesitate, nu una liberă.
- „Măcar fac și eu ceva pentru mediu.” – O reinterpretare pozitivă, care le oferă un pic de demnitate în activitate.
Sistemul SGR, din punctul de vedere al multor pensionari, s-a transformat dintr-un instrument ecologic într-un crud mecanism de supraviețuire. Faptul că o parte semnificativă a vârstnicilor noștri recurge la această metodă pentru a-și rotunji venitul este un indicator puternic al eșecului sistemului de asigurări sociale de a oferi pensii decente.
Da, SGR îi ajută concret să câștige un ban în plus. Dar această „ajutorare” ar trebui să ne facă să reflectăm nu asupra ingeniozității lor, ci asupra presiunii financiare care îi obligă să facă acest lucru. Adevăratul scop ar trebui să fie o pensie care să le permită să trăiască cu demnitate, nu să le ofere ocazia să câștige câțiva lei din ceea ce noi aruncăm.
